Pentru a răspunde cerințelor de eficiență și securitate, Moldtelecom, unul dintre cei mai mari furnizori de telecomunicații din Republica Moldova, a implementat, prin intermediul BTS PRO, un proiect complet de modernizare a infrastructurii de e-mail, bazat pe Microsoft Exchange Database Availability Group (DAG) și Edge Servers.
Proiectul a fost conceput pentru a asigura o infrastructură virtualizată de înaltă disponibilitate, optimizată pentru cei peste 3000 de utilizatori ai Moldtelecom.
În colaborare cu Microsoft, BTS PRO a realizat migrarea completă a datelor din sistemele de e-mail învechite ale companiei și a oferit servicii de audit, consultanță și design pentru noua structură de e-mail.
Pe lângă Microsoft Exchange Enterprise și Microsoft Windows Server Standard, a fost implementată și soluția Kaspersky Security for Exchange, pentru protecția infrastructurii de e-mail împotriva amenințărilor cibernetice.
Prin implementarea acestui proiect, a fost consolidată fiabilitatea și siguranța operațională, reducând timpul de nefuncționare a sistemului și îmbunătățind accesul la serviciile de e-mail.
Infrastructura modernă a contribuit la protecția datelor sensibile și la optimizarea comunicării interne, sporind nivelul de securitate al companiei.
Înființată în 2008, BTS PRO este unul dintre cei mai mari integratori de soluții pentru afaceri din Republica Moldova, având un portofoliu extins de parteneri, peste 5000 de clienți activi și o echipă de specialiști certificați internațional. BTS PRO oferă soluții moderne, adaptate oricărui tip de afacere – de la infrastructuri IT complexe, precum servere și data centre, până la proiectarea și implementarea sistemelor de monitorizare, soluții smart home, rețelistică energetică și IT, ecrane comerciale LED, ventilare-climatizare industrială și casnică, soluții fotovoltaice și altele.
BTS PRO – Partenerul de încredere al afacerii dvs.